Infernul gloriei la cea mai grea cursă de şosea din Europa

Cicliştii rutierişti Alexandru Creţescu şi Bogdan Nădăştean, legitimaţi la Clubul Sportiv Tibiscus din Timişoara, au fost acceptaţi şi au participat la maratonul de şosea Ötztaler Cycle Marathon 2009, care s-a desfăşurat duminică, 30 august 2009, cu plecare din staţiunea Solden (Austria). Rutieriştii noştri sunt doi din cei trei români participanţi la cursă, din totalul de 4751 de sportivi selectaţi să participe la competiţie din cei peste 7.700 înscrişi.

Click pe foto pentru a vedea toate pozele.

Concurenţii s-au putut înscrie la categoriile: sub 35 ani, 35-50 ani, 51-60 ani, peste 60 ani, atât la bărbaţi cât şi la femei. De asemenea, s-au putut înscrie echipe formate din minim 5 sportivi. Au fost prezenţi 3696 participanţi din 28 de ţări de pe toate continentele: 823 la bărbaţi sub 35, 2129 la bărbaţi 35-50, 524 la bărbaţi 51-60, 80 la bărbaţi peste 60 ani; respectiv 67 la femei sub 35, 104 la femei 35-50, 12 la femei 51-60 respectiv 115 echipe.

Concursul s-a desfăşurat pe traseul: Sölden (înălţime 1,377 m) - Längenfeld - Umhausen - Oetz (820 m) - Kühtai (2,020 m) - Kematen (610 m) - Völs - Innsbruck (600 m) - Sonnenburgerhof - Schönberg - Matrei am Brenner - Steinach am Brenner - Gries a. Brenner - Brenner pass (1,377 m) - Sterzing - Jaufen pass (2,090 m) - St. Leonhard im Passeiertal - Timmelsjoch pass (2,509 m) - Sölden (1,377 m).

Conform rezultatelor oficiale rutieriştii români au reuşit să se claseze în primul sfert al clasamentului astfel:
• cu timpul de 10h0m44s şi o medie de 23,77 km/h, colegul nostru Alex Creţescu s-a clasat pe locul 871 (din 2.219 sportivi la categoria M1/SENIORI), iar în clasamentul general ocupă locul 1.467 (din cei 3.556 ciclişti finalişti)
• cu timpul de 10h21m58s şi o medie de 22,96 km/h, colegul nostru Bitză Nădăştean s-a clasat pe locul 529 (din 823 sportivi la categoria AK/TINERI), iar în clasamentul general ocupă locul 1.786 (din cei 3.556 ciclişti finalişti).
• cu timpul de 9h56m33s şi o medie de 23,94 km/h, braşoveanul Gheorghe Nicodin, al treilea român prezent la concurs, s-a clasat pe locul 111 (din 524 sportivi la categoria M2/SENIORI), iar în clasamentul general ocupă locul 1.387 (din cei 3.556 ciclişti finalişti).

Participanţii au fost răsplătiţi de organizatori cu premii în bani şi produse sportive pentru câştigători, dar şi diploma, tricouri, poze şi DVD-uri despre cursă, ca şi alte materiale care se puteau achiziţiona contra cost.

Câteva idei exprimate de conducătorul delegaţiei Clubului Sportiv Tibiscus, rutieristul Alex Creţescu: Cu mulţi ani în urmă regretatul Hristache Naom a scris cartea INFERNUL GLORIEI, o carte despre ciclism şi ciclişti. Cam aşa ceva a fost la Solden, şi infern şi glorie, la cea mai grea cursă din Europa. Reuşim (Bitză şi cu mine, cu şoferul nostru Sorin Burlacu căruia îî mulţumim şi pe această cale) să ajungem la Solden de sâmbătă aşa că mergem să ne înscriem. Am numărul 2760, primesc bidon, reviste, paste, cipul de cursă şi numărul de concurs. Ne întâlnim cu prietenul nostru Gunther şi schimbăm câteva păreri, mergem la un suc, cumpărăm ceva din market şi apoi plecăm să ne pregătim cursierele pentru a doua zi - pentru marea cursă.

Ceasul sună la ora 4 şi încet-încet începem să ne pregătim de start. Luăm micul dejun de la gazda noatră ca apoi la ora 6 să plecăm spre start... start ce are loc la 7 fără un sfert. Ne aşezăm în blocstarturi şi aşteptăm… nu e foarte frig dar nici foarte cald. S-a dat startul si am plecat - 3696 de rutieri. Plecăm într-o coborâre uşoară până la Oetz după care vine prima căţărare - Kuhtai. Era să mă împrăştii... dar am pus frână la timp şi am scăpat. Cătăţrarea e lungă de 18,5 km cu o pantă medie de 6,48% dar şi o pantă maximă de 18%. Pe căţărare eram foarte mulţi şi nu puteam înainta cu mai mult de 10-11 km/h.

La un moment dat vine şi panta de 18% unde şi drumul era în lucru şi cicliştii au început să se dea jos. Am fost nevoit să mă dau şi eu pentru că în faţa mea brusc aproape că s-au oprit cater patru deodată. Am mers cam 200 de metri pe jos cât era drumul prost ca apoi să mă urc din nou pe bike. Şi aşa am ajuns în vârf. Acolo cu Bitză ne-am luat repede cele necesare şi am început coborârea. Nu m-am riscat, îmi era şi foarte frig pe coborâre... Îl ajung pe căţărarea de la Brenner (lungă de 39 de km cu o pantă medie de 1,99% şi o pantă maximă de 12%) iar acolo plecăm împreună cu încă doi bikeri să-i prindem pe alţii care mergeau mai bine şi nu dormeau pe cursieră.

Ajungem astfel şi pe Brenner şi intrăm în Italia. Toată şoseaua de până aici eraimpecabilă, ca de fapt pe întregul cursei, mai puţin porţiunea care era în lucru. Plecăm de aici iar pe Jaufenpass (căţărare lungă de 15,5 km cu o pantă medie de 7,29% şi o pantă maximă de 12%) mă rup deBitză, îl pierd de fapt şi încep să urc într-un ritm bun. Mă opresc sus, din nou la bufet, mă alimentez şi plec. Era o coborâre foarte tehnică, abruptă şi periculoasă şi suntem opriţi pentru că a avut loc un accident destul de grav în faţă. Este adus elicopterul care stătea pe şosea - am pierdut acolo cam 10 minute.

Cobor în continuare şi ajung la baza ultimei căţărări - Timmelsjoch (lungă de 28,7 km cu o pantă medie de 6,12% şi o pantă maximă de 14%). Dacă pe celelalte căţărări mi-am găsit ritmul, aici nu mi-a mers de nici o culoare. Erau foarte multe gâturi de 12, 13 şi 14%, nu foarte scurte, gâturi ce îţi rupeau ritmul de urcare. Urcam la un moment dat şi cu 6 km/h. Pe la mijloc era un alt bufet unde m-am oprit să mănânc şi să beau, apoi m-am dus din nou. Am mai avut de rulat cam 12 km. şi apoi coborârea de final.

Am terminat cursa în 10 ore şi 44 de secunde: şocul 1467 din 3556 la general şi în categoria mea locul 871 din 2129. De rulat efectiv am rulat 9 ore şi 33 de minute, dar se marchează inclusiv timpul pe care-l petreci la bufet.

Într-adevăr a fost (şi este) cea mai grea cursă din Europa. Iar pentru mine a fost şi prima de acest gen. Apoi ne-am retras la hotel pentru un duş şi am coborât spre Freizeit Arena să mâncăm cât mai multe paste. Chiar şi seara, când am ajuns în pat, încă trăiam acele momente de pe ultima căţărare. Revenind la ce spuneam în titlu despre INFERN şi GLORIE...

Infernul au fost căţărările care nu se mai terminau iar Gloria aplauzele şi uralele în care soseai înapoi la Solden. În final, vreau să mulţumesc echipei de la C. S. Tibiscus pentru efortul depus, conducerii clubului care ne-a sprijinit în ceea ce am făcut... chiar dacă rezultatul nu a fost unul extraordinar. Totuşi, am fost trei români din aproape 4.000 de participanţi.

Marius Karnyanszky – Clubul Sportiv Tibiscus