Alin Petrache este presedintele Federatiei Romane de Rugby din aprilie 2009. Venirea sa la conducerea rugbyului romanesc a reprezentat o rupere de ritm din toate punctele de vedere. De imagine, de strategie, de actiune. Teoretic “revolutia” pe care vrea Alin sa o declanseze in rugbyul nostru este una benefica. Numai ca, asa cum se intampla in orice revolutie, sistemul este extrem de rezistent la schimbare. Cu toate acestea noul presedinte al Federatiei este foarte optimist si increzator in sansele sale. Am stat de vorba cu el inainte de plecarea echipei Stejarii Bucuresti la Leeds.
Aline, spune-ne pentru inceput cam ce face un presedinte de
federatie. Pentru ca lumea s-a obisnuit sa te vada la televizor dupa
cate un meci cu cateva declaratii si cam atat…
Un manager de federatie, caci un presedinte trebuie sa fie un bun
manager, asa consider eu, trebuie sa se ocupe de dimineata pana seara
de ce are de facut. Exact ca intr-un business. Nu merge daca stai pe
scaun la birou si te dai pe spate si astepti sa vina banii, trebuie sa
iesi, sa fii activ. Eu spre exemplu caut parteneri noi, sponsori, fac
lobby pentru rugby, caut bani, incerc sa gasesc programe, mai noi ma
interesez si de finantare externa pe partea sportiva, pentru ca am
inteles ca din 2010 se vor putea obtine bani si pentru sport. Multe sunt
de facut…
Sotia mea imi spune ca m-am casatorit a doua oara… Din aprilie, cand am
devenit presedinte, am facut foarte multe in foarte putin timp, caci am
luat-o de la zero, asa de jos ajunsese Federatia in momentul acela...
Si pentru ca faci analogie intre o federatie si un business,
presupun ca banii sunt extrem de importanti pentru ambele categorii.
Asta e clar, fara bani nu faci nimic! Pentru noi este cu atat mai
dificil caci avem 11 echipe nationale, care participa la campionate, la
turnee, la diverse competitii, mai nou o sa participam si la Olimpiada,
se merge in turnee in pregatire, toate acestea trebuie sustinute
financiar. Cu vorbele nu te primeste nimeni in avion…(rade, n.n.).
Crezi ca a sosit momentul schimbarii de mentalitate in ceea ce
priveste faptul ca o federatie trebuie sa astepte bani de la stat si
atata tot?
Ceea ce primim noi de la Ministerul Tineretului si Sportului este sub
un milion de euro, iar asta reprezinta cam 27% din bugetul nostru
total. Din banii acestia sustinem 11 echipe nationale si tot ce
inseamna federatia, cheltuieli admnistrative, angajati, tot ce vezi pe
aici, deplasari, cantonamente etc. Plus ca avem cu IRB programe, dar sa
nu crezi ca imi dau bani de maturi sau stiu eu ce, ci doar pe obiective
clare, unele pe dezvoltare, altele pentru echipa nationala.
Mai sunt si sponsorii pe care inca ii mai avem, incercam sa mai aducem, cum e CEC Bank, cu care incercam sa semnam pe 3 ani de zile. Uite, spre exemplu, zilele astea semnam cu Kia. Avem rablele alea din garajul federatiei… bine avem rable pentru ca a fost aceeasi mentalitate, masinile sunt din 2003 si arata jalnic, eu am masina din 2000 si ma intreaba lumea daca mi-am luat masina noua. Stilul asta ca e de federatie, e de stat…
Apropo de meciul cu Leeds, ca sa iti faci o idee ce diferenta exista intre noi si ei, numai clubul Leeds are un buget de 10 milioane de lire sterline. Ce mai e de zis?
Cum vezi implicarea statului, a ministerului in sprijinirea Federatiei, dincolo de banii directi pe care vi-i da?
Avem nevoie de o strategie a sportului pe termen lung. Care sa includa
si reglementari fiscale. Ar trebui date niste legi fiscale care sa
ajute oameni care ajuta sportul, sponsorii, pentru ca, sa zicem, eu
daca investesc in echipa nationala de U20 si sunt sponsor al acestei
echipe, vreau ca firma mea sa fie scutita de anumite taxe, sa ma ajute
legea. Aceasta fiscalizare e extrem de importanta in sport, pentru
dezvoltarea sportului. Francezii o fac, germanii o fac, toata lumea o
face numai noi nu, stam si batem pasul pe loc. Acum merg si bat la usi
la prieteni, la cunostinte si poate ca le e jena sa imi spuna nu si ma
ajuta cu cate ceva, le e greu sa imi dea un raspun negativ. Dar daca ar
fi ajutati fiscal ar fi cu totul si cu totul altceva, tie ca federatie
ti-ar deschide usa oricine.
Am vazut ca faceti eforturi sa aduceti cat mai multa lume la meci.
Toate meciurile mari din ultima vreme le-am cam jucat cu tribunele
inchise, cu Franta, cu Uruguay, cu Italia, si chiar daca vremea a fost
friguroasa, sa ne aducem aminte de tribuna I plina de la meciul cu
Fiji. Vine lumea la rugby, e placut, incepe sa prinda, este o
alternativa la alte sporturi, e un sport barbatesc, e un sport cu
caracter, un sport care da sperante. Eu am spus tuturor, e o vorba a
mea: daca ceva ne va scapa, atunci rugbyul ne va scapa, rugbyul ca
disciplina introdusa in scoli. Am jucat multi ani dincolo, in Europa,
acolo orice scoala generala are un teren mult mai frumos decat am io
aici la Arcul de triumf…
Primaria Sectorului 1 se implica in sport, sau cel putin asa lasa se se vada. Cu rugbyul cum e?
Primaria Sectorului 1 s-a implicat anul trecut si in rugby, speram sa
se implice mult mai mult anul acesta. Langa noi (stadionul Tineretului
de langa Arcul de Triumf, n.n.), la atletism, au creast colosul (noul
complex atletic de pe Bd. Marasesti, impresionat prin dimensiuni,
n.n.), dar ma intreb cati atleti mai avem? Eu nu am nevoie de asa un
mastodont, ci de un minihotel de vreo 30 camere duble, 4 vestiare, o
cantina si o sala de sedinte. Caci banii pe asa ceva ii cheltuim,
deplasari, cantonamente, mi-e mai usor, de exemplu, sa facem
parteneriat cu o companie aeriana, sunt multe care nu vin sa iti dea
cash ci ar da bilete si ar fi un un ajutor pentru noi.
Cum stam cu baza de selectie in acest moment?
Avem undeva la 6000 de copii si juniori dar vreau sa dublam numarul
pana la sfarsitul lui 2010. Desi va fi un an greu si criza asta se va
termina abia la sfarsitul anului viitor. Oricum stam foarte prost
raportat la numarul de locuitori. Ca exemplu, Fiji are o populatie de
800.000 de locuitori si are 90 si ceva de mii de practictanti de rugby,
adica peste 10%. Anglia, Franta au peste 100.0000, in toate tarile
dezvoltate procentul e ridicat. La noi mai e de lucru la acest capitol.
Cum vezi dezvoltarea rugbyului feminin?
Rugbyul feminin a prins bine la noi, mai ales in zona moldovei, in
partea de sud mai putin, se dezvolta bine si in zona transilvaniei.
Avem echipe frumoase si puternice si cred ca putem vedea aici rezultate
mai repede decat in rugbyul masculin.
Baia Mare campioana, din ce in ce mai multe echipe din afara Bucurestiului incep sa ridice pretentii. Cum comentezi?
Cred ca provincia va reprezenta cheia revigorarii rugbyului romanesc.
Majoritatea jucatorilor din Bucuresti au plecat catre echipe provincie,
pentru ca li s-au oferit alte conditii. Nu poti sa condamni jucatorul,
atata vreme cat nu este tratat ca lumea si nu este platit pentru ce
face, el pleaca unde este tratat mai bine. Nu este mercenar, asa cum
i-am auzit pe unii spunand, asta e meseria lui, jucatorul este un
profesionist care merge unde poate juca. Sa nu uitam ca orice jucator
are familie, are nevasta, are parinti, care acasa nu asteapta laude si
nici imbarbatari, asteapta bani. Si este un lucru normal.
Cam cat castiga un jucator de rugby de prima liga de pe la noi?
Castigul mediu al unui jucator de rugby de prima liga undeva intre 300
si maximum 1200 - 1300 euro. Si aici, la plafonul maxim, vorbim de
jucator de nationala. Bani din care trebuie sa mananci extraordinar de
sanatos, sa iti intretii familia, sa te intretii pe tine. Dar oricum la
nivelul maximal ajungi extrem de greu.
Am vazut ca incercati tot felul de metode de promovare, inclusiv pe online.
Incercam orice sa promovam rugbyul. Am zis ca ma dezbrac si in chiloti
si ma duc in Dorobanti sa ma plimb daca asta se cere si se citeste
(ridica larg mainile si rade, n.n.). O sa iau jucatorii de la nationala
sa punem niste pipite langa ei ca sa ne dea si pe noi prin ziare si la
televiziuni. O sa incercam sa facem si noi de astea, dar nu pe bune si
doar ca sa ne facem publicitate (zambeste, n.n).
O intrebare extrem de serioasa acuma: cine a terminat pe locul intai turul Ligii 1 de fotbal?
M-ai inchis aici (se lasa pe spate si rade, n.n.). Cred ca printre
primele sunt Steaua, CFR Cluj si Unirea Urziceni. Dar e mai putin
important pentru mine, ca nu sunt un mare fan al fotbalului romanesc de
cluburi, desi nu sunt chiar un novice. Dupa mine daca la rugby ne batem
de la egal la egal cu niste echipe cu bugete imense, la fotbal nu e
asa.
Unirea Urziceni, de exemplu, nu e egala in rezultate, adica batem la Glasgow, apoi pierdem acasa, batem Sevilla, apoi ne da VfB 3 goluri in 6 minute. Uite, la rugby nu ne mai unmfla sacul astia care ne bateau rau pe vremuri, acum facem si noi scoruri de rugby. 28-19 cu Fiji e un rezultate excelent.
Si acum faza clasica: un mesaj pentru cititorii sportlocal.ro. Dar sa fie unul de ala… rugbistic.
Sanatate, vigoare si la multi ani! Lucruri de astea mai de suflet le
spun pe moment. Ca la mine asa e. Uite, am fost curtat sa intru in
politica, dar raspunsul meu a fost ca am gura mare si e pacat sa ies in
politica sa imi fac partidul de ras. Nu stiu daca e un lucru bun, dar
io zic ca e mai bine sa fii cu sufletul impacat…





Louie
19.12.2009
Burky am vb cu aia de la Gsp tv.. si vrea sa te aduca acolo ca si Comentator !!!=))