Hunedoara / Baschet

20 Mar | 10:00

Baschet

Baschetbaliştii petroşeneni la campionatul naţional al liceelor


In urma cu cateva zile, în cocheta sală de sport a Colegiului Economic “Hermes” din Petroşani, s-a disputat etapa judeţeană a Campionatului Naţional al Liceelor. S-au prezentat cele 6 formaţii calificate la zonele teritoriale ale inspectoratului judeţean de învăţământ (pe linie de sport). Ele au fost împărţite pe două grupe de calificare. Iată formaţiile şi profesorii coordonatori cu componenţii echipelor:
Grupa I:
1. Colegiul Naţional “Decebal” Deva (profesor Radu Titus), lotul echipei: Bogdan Suciu, Mihai Mugescu, Călin Popa, Răzvan Arion, Ovidiu Pieşa, Bogdan Achimescu, Răzvan Diaconu, Mihnea Nandra, Rareş Drăgoiu.
2. Colegiul Naţional “I.C. Brătianu” Haţeg (profesor Paul Stănculescu), formaţia: Mihai Jura, Mihăiţă andraş, Cristian Ungur, Adrian Stoian, Anton Ivancu, Bogdan Avrămesc, David Fucă, Alexandru Eros, Sorin Ungur, Iancu Vonica.
3. Colegiul Economic “Hermes” (profesoară Xenia Drumea), echipa: Alexandru Radici, Marcel Grădinaru, Cosmin Chiperi, Alin Mircia, Paul Mihuţ, Andrei Popescu, Emanuel Puşcaşu, Vlad Ioleanu, Răzvan Lăbuşcă, Alexandru Mândrui, Dragoş Bardac, Ovidiu Nicolae.
Grupa a II-a:
1. Colegiul Naţional Sportiv “Cetate” Deva (profesoară Ioana Bozan), formaţia: Antal Fabius, Cristian Anton, Cătălin Rus, Alexandru Dezmeri, Mircea Ciobanu, Cosmin Diaconu, Ioan Mocanu.
2. Colegiul Naţional “Avram Iancu” Brad (profesor Ioan Teodor Lungu), echipa: Alexandru Dadu, Claudiu Tamas, Ionuţ Mocanu, Thomas Kheil, Răzvan Jurca, Andrei Lup, Ionuţ Bordean, Flaviu Paraoan, Robert Drotzinger, Vlad Boglea.
3. Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Petroşani (profesor Valeriu Piscoi), lotul: Alexandru Avram, Mihai Pavel, Robert Pop, Andrei Novac, Rareş Coconet, Alexandru Tudoraşcu, AlexandruBâgaian, Gabriel Balas, Florin Bertea.
Ţinând cont de criza financiară, arbitrajele au fost prestate de antrenorii Valeriu Piscoi, Ion Damian, Titus Radu şi Dorin Reclari, care au dovedit corectitudine şi fair play faţă de echipele adverse.
Sistemul de joc a fost terneu pe grupe iar primele două clasate şi-au disputat şansa pentru topul competiţiei.
La această etapă judeţeană din partea comisiei organizatorice judeţene a participat Sorina Popa (inspector de specialitate a Inspectoratului de Învăţământ judeţean şi Sorina Cobori Directoare a Direcţiei de Sport a Judeţului Hunedoara. Condiţiile de desfăşurare (sală, vestiare, masă, asistenţă medicală) au fost oferite de colegiul gazdă prin profesoara Doina Ţopescu, care a determinat întrecerile să se defăşoare “şnur”, fără evenimente sau întreruperi.
Întâlnirile grupelor au fost alternative dând posibilităţi de odihnă sportivilor şi cuplurilor de arbitri. Iată retultatele tehnice în calificări:
Colegiul Naţional “I.C. Brătianu” Haţeg – Colegiul Economic “Hermes” Petroşani 14 – 19
Colegiul Naţional “Avram Iancu” Brad – Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Petroşani 13 – 9
Colegiul Naţional “Decebal” Deva – Colegiul Naţional “I.C. Brătianu” Haţeg 27 – 18
Colegiul Naţional “Avram Iancu” Brad – Colegiul Naţional Sportiv “Cetate” Deva 19 – 14
Colegiul Economic “Hermes” Petroşani – Colegiul Naţional “Decebal” Deva 25 – 29
Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Petroşani – Colegiul Naţional “Decebal” Deva 18 – 39
Colegiul Economic “Hermes” Petroşani – Colegiul Naţional “Avram Iancu” Brad 8 – 22
Pentru locurile 3-4:
Colegiul Economic “Hermes” Petroşani – Colegiul Naţional “Avram Iancu” Brad 8 – 22
Pentru locurile 1-2:
Colegiul Naţional “Decebal” Deva – Colegiul Naţional Sportiv “Cetate” Deva 20 – 17
Topul etapei judeţene:
1. Colegiul Naţional “Decebal” Deva – campioană judeţeană şi calificată în turneu final,
2. Colegiul Naţional Sportiv “Cetate” Deva,
3. Colegiul Naţional “Avram Iancu” Brad.
Primele două locuri erau scontate întrucât mulţi componenţi ai echipelor devene erau legitimaţi şi aveau experienţă competiţională, echipele fiind mai omogene, mai tehnice, dar gabaritul a lăsat de dorit.
Totuşi majoritatea partidelor disputate au fost la început echilibrate dar pregătirea fizică slabă arătându-se pe parcursul partidelor, neobişnuiţi cu 1 – 4 meciuri de turneu.
Sportivii au demonstrat prin jocul desfăşurat cu forţă, raţionament, şi câteodată excepţional dar cu foarte multe ratări la panou. Cele două echipe reprezentative a Văii Jiului, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Petroşani şi Colegiul Economic “Hermes” Petroşani, sunt echipe în formare dar au stat bine la capitolul selecţie (gabarit) dar totuşi le-a lipsit pe lângă experienţa competiţională ambiţia unui joc mai agresiv, o dăruire totală faţă de prestigiul unităţilor sportive de învăţământ pe care le reprezintă.
Echipa profesorului Valeriu Piscoi de la Teoretic “Mihai Eminescu” Petroşani, neavând sală de sport adecvată a jucat sub valoarea talentelor sportivilor selectaţi. Au avut acţiune frumoasă în viteză dar multe ratări. Formaţia gazdă a profesoarei Xenia Drumea, în formare şi ea n-a avut elanul de luptă caracteristic, necesar victoriei. Nici cei puţini spectatori elevi ai şcolii nu i-a încurajat pentru a le da impuls în victorii. În finalul competiţiei doamna Sorina Cobori, a înmânat o frumoasă cupă campioanei judeţene, Colegiului Naţional “Decebal” Deva, medalii şi diplome cu menţiuni după locurile ocupate în clasamentul final.

Comentarii: 0

Pentru a putea posta un comentariu trebuie sa fii logat. Logheaza-te sau inregistreaza-te daca nu ai deja un cont, pentru a putea adauga comentarii.
[ Click aici ]
Toate drepturile rezervate © 2009 www.sportlocal.ro