Botosani / Fotbal

14 Mar | 19:04

Şi arbitrii ştiu fotbal

Cavalerii Fluierului Botoşani - Voinţa Socrujeni 15-3



Echipa arbitrilor din Botoşani, Cavalerii Fluierului, s-a calificat în şaisprezecimile cupei după ce au învins categoric echipa Voinţa Socrujeni cu scorul de 15-3. Un scor care ne duce cu gândul mai mult la handbal decât la fotbal.

Meciul a fost fără istoric, arbitrii conducând la pauza cu scorul de 5-0 echipa care timp de 5 etape a fost lider în Seria Nord a Ligii a 5-a Botoşani.

După pauză arbitrii au profitat de greşelile adversarilor, care au căzut fizic, marcând de încă 10 ori, dar primind şi 3 goluri, unul dintre acestea fiind o adevarată capodoperă, un şut în diagonală de la aproximativ 25 de metri direct în vinclu.

Astfel, după ce au eliminat în primul tur echipa Spicul Iacobeni, Cavalerii Fluierului elimină Voinţa Socrujeni în turul 2 şi îşi aşteaptă următorul adversar .

Celelalte meciuri din Cupă sunt programate duminică 21.03.2010, de la ora 11:00.

Cavalerii Fluierului: Cretu Denis - Branza Dumitru , Branzei Ionut , Pop Gabriel , Tanasa Gabriel - Boteanu Constantin , Andrici Ilie (cpt.) , Ailenei Sorin , Vornicu Adrian , Chiperi Sorin , Iovu Ciprian. Au mai jucat : Agheorghesei Ionut si Cretu Radu

Vointa Socrujeni: Tudose - Arnautu , Buhaceanu , Chiparus , Cazacu I. , Aursachioaie , Palade D. , Prisacariu , Cazacu M. , Viziteu , Palade M. Au mai jucat: Aniculesei , Scutelnicu , Palimaru C. Si Palimaru I.

Cu ani în urmă, Cavalerii Fluierului Topliţa au ajuns până în şaisprezecimile Cupei României, iar Cavalerii Fluierului Vaslui, echipă susţinută la acea vreme de Adrian Porumboiu, ajunsese în aceeaşi fază, dar a fost eliminată la masa verde pentru că a folosit jucători legitimaţi la alte echipe, care erau şi arbitri în acelaşi timp. 

Au marcat: Chiperi Sorin (6 goluri) , Ailenei Sorin (4 goluri) , Iovu Ciprian (3 goluri) , Vornicu Adrian (1gol) , Cretu radu (1 gol) / Palade M. (1 gol) , Prisacariu B. (1 gol) , Viziteu M. (1 gol)

sursa: liga2.ro

Comentarii: 0

Pentru a putea posta un comentariu trebuie sa fii logat. Logheaza-te sau inregistreaza-te daca nu ai deja un cont, pentru a putea adauga comentarii.
[ Click aici ]
Toate drepturile rezervate © 2009 www.sportlocal.ro