Hunedoara / Fotbal

17 Mar | 13:09

Fotbal. Juniori

CE S-A MAI ALES DE JUNIORII JIULUI?


Stai uneori şi te gândeşti că Alin Simota, mai are şi el dreptate. Creştem – creştem copii şi juniori, dar până la urmă Jiul Petroşani cu ce se alege?
S-a tot bătut moneda pe promovarea tinerelor talente. Dar oare au existat ele cu adevărat, în “cantităţi” mari? Absolut aleatoriu, ne gândim în timp, au fost câteva nume care s-au plămădit cu adevărat din aluatul local. Aurel Crâsnic, Stocker, “Bonţu” Deleanu, Costică Moraru, Florin Stoica, Rico Cristea,  Horaţiu Lasconi, Mircea Popa, Daniel Timofte, Marin Tudorache, Aristică Cioabă, Sorin Henzel, Benone Popescu, Sorin Ghiţan, “Woody” Ceacusta, au crescut şi
s-au format pe malurile Jiului.
Însă de la “ultimii mohicani”, să zicem, Ovidiu Dodu, Gabi Apetrei, Anton Ilie sau Horaţiu Popa, n-a mai ieşit nimic de soi…
Am ales, spre analiză, câteva garnituri din secolul XXI, adică ultimii zece ani.
În foto 1, realizată în iulie 2002, la juniorii I (grupa 1984), pe atunci aceşti copii aveau 18-19 ani. Ultimul ca de juniorat. Un lot antrenat de Ionuţ Stelescu cu câţiva jucători de perspectivă. Dacă îi luăm la “bani mărunţi”,
s-au cam pierdut cu toţii, acum, când la 26-27 ani, ar trebui “să rupă”. Bumbac schimbă echipele precum ciorapii, Voina e pe la Uricani, Mişca prin Liga a VII-a, a VIII-a, prin Italia, Dacian Vizitiu pe la Univ. Petroşani, Soare pe la Aninoasa. Şi cam atât!
Foto nr.2, ne prezintă grupa de Juniori “C” (gr. 1989) ai Jiului, cu Mircea Popa la cârma echipei. Băieţii au acum 21 de ani şi prea puţini mai au
treabă cu fotbalul. Dan Andriţoiu este în lotul  Minerului Lupeni şi Şaucă pe la Haţeg. Mai ştiţi ceva de vreunul, ca fotbalist?
Foto nr. 3, cu juniorii “D” (gr. 1995-1996), realizată în mai 2008 este încă… nevinovată. Sunt prea mici, 14-15 ani. Sunt ceva talente pe acolo, dar credeam că e prea devreme să ne pronunţăm.
În fine, foto nr.4, marea cacealma care s-a numit Jiul II (a mai fost una prin 2001…) o aşa numită echipă de rodaj. Prin 2007, se promite marea cu sarea, se vorbea de tineri jucători care realizau 1 milion de euro (!?) şi alte bazaconii. Până la urmă, o modestă grupare de Liga a IV-a, pe la coada clasamentului, fotbalişti care păpau, cam 30 milioane de lei vechi/jucător/lunar (aici sunt banii dumneavoastră, domnu’ Simota!) şi din care, acum, în 2010 nu este nici unul de Doamne-ajută!
Cam astea sunt cohortele, sutele de fotbalişti “plini de perspectivă şi talent” ai Jiului din ultimii zece ani. Dar cum speranţa moare ultima, hai să vedem ce se întâmplă din toamnă cu actuala garnitură de juniori ai Jiului, care vor intra în focul bătăliilor din Liga a III-a sau a IV-a. Să credem în ei.

Comentarii: 0

Pentru a putea posta un comentariu trebuie sa fii logat. Logheaza-te sau inregistreaza-te daca nu ai deja un cont, pentru a putea adauga comentarii.
[ Click aici ]
Toate drepturile rezervate © 2009 www.sportlocal.ro