Campionii vor întâlni sâmbătă, de la ora 17.00, una dintre contracandidatele la titlu, Remat Zalău, pentru ca a doua zi, de la ora 13.00, să evolueze pe terenul formaţiei care ocupă locul 2 în clasament după patru etape, Unirea Dej. „Nu doar Remat Zalău este puternică, să nu uităm că echipa din Cluj a câştigat la Dej şi a învins-o pe cea din Piatra Neamţ, deci nu este nici ea de neglijat. Mai este şi Dinamo, un adversar mereu foarte puternic”, spune antrenorul principal al constănţenilor, Stelio De Rocco .„Sper să câştigăm meciul de la Zalău, trebuie să nu fim relaxaţi şi să nu le dăm nicio şansă. La ora aceasta, Remat este o echipă mai slabă, pentru că universalul a plecat, iar câţiva jucători sunt accidentaţi. Aştept o victorie cu trei la zero pentru noi”, a declarat coordonatorul Filip Despotovski, fost jucător al Rematului în campionatul trecut.








