Continuând seria meciurilor din cadrul campionatului naţional de handball, echipa odorheiană întâlneşte Ştiinţa Bacău într-un meci extrem de tensionat datorită puterii ambelor echipe. Prima repriză a meciului a fost una extrem de dificilă pentru ambele echipe, preluând conducerea cei din Bacău abia în ultimul minut al acesteia.
Cea de a doua repriză a fost foarte tensionată datorită accidentărilor grave şi a faulturilor realizate, fiind eliminaţi doi jucători, câte unul din fiecare echipă pentru tot restul meciului. În minutul 15 extrema dreaptă a echipei HC Odorhei a fost accidentată foarte grav de către portratul echipei adverse, cu scopul de a bara o aruncare ce urma a aduce încă un punct odorheienilor.
La meci a fost prezent prefectul judeţului Harghita, Ladany Laszla, alături de senatorul Verestoy Atilla şi directorul departamentului de film al televiziunii române, Cristian Tabără, urmărind jocul cu mare atenţie, dând dovadă de o susţinere puternică. În continoare urmează grila informativă a principalelor faze din întreg meciul.
Repriza I (13-15)
● 3:59 - Echipa din Bacău deschide scorul primei reprize; ● 4:29, 5:00 - HC Odorhei marchează prin contraatac pe flancul stâng; ● 6:02, 6:28, 10:29, 11:44 -Goluri ale echipei Ştiinţa Bacău, preluând conducerea meciului; ● 14:40, 15:41, 17:12, 18:40 - Marcări ale echipei odorheiene aceasta egalând punctajul echipei adverse; ● 22:19 - Ştiinţa Bacău marchează printr-un contraatac frumos; ● 24:20, 25:00, 26:08, 27:20, 28:12, 28:59 - Goluri ale echipei odorheiene; ● 29:59 - Ultimul gol al acestei reprize, scorul fiind în favoarea echipei din Bacău;
Repriza II (25-26)
● 2:34 - HC Odorhei deschide scorul acestei reprize; ● 6:42, 8:21, 9:39 - Marcări ale echipei băcăoane, creeând un avantaj de 4 puncte în faţa odorheienilor; ● 11:34 - Echipa odorheiană marchează printr-un contraatac pe flancul drept; ● 13:33, 15:47 - Ştiinţa Bacău introduce două goluri prin intermediul aceluiaş jucător; ● 15:54 - Extrema dreaptă a echipei odorheiene este accidentată extrem de grav, portarul echipei adverse fiind eliminat; ● 16:07 - Echipa odorheiană introduce un gol foarte frumos; ● 17:27, 20:41, 22:56 - Goluri ale echipei băcăoane, egalând astfel echipa odorheiană; ● 28:08, 29:24, 29:59 - Ştiinţa Bacău marchează ultimele goluri ale acestei reprize, câştigând la un punct diferenţă;
Scor final: HC Odorhei - Ştiinţa Bacău : 25-
...mai multe fotografii pe A.Dragos Photography




