“Nu eram obişnuiţi să jucăm din postura de favoriţi. De fiecare dată porneam în meci cu şansa a doua, eram echipa care venea din urmă, iar acest lucru cred că ne favoriza. Ne-a fost greu, mai ales că nici condiţiile nu au fost prea bune, în sală fiind destul de frig. Suporterii lor au fost destul de agresivi, la un moment dat având chiar senzaţia că vor să intre pe teren. Ne-am bucurat în schimb că, deşi distanţa a fost destul de mare până la Salonic, suporterii noştri au fost din nou prezenţi. Au fost extraordinari şi le mulţumim. Dacă se gândea cineva că vom fi pe primul loc? Cu siguranţă nimeni nu şi-ar fi închipuit acest lucru înaintea primului meci din Ligă. Primordială este calificarea“, a declarat portarul Mihai Popescu.








