Maramures / Rugby

11 Mar | 19:30

Primul vestiar adevărat după 37 de ani de rugby în Baia Mare


CSM Ştiinţa Baia Mare şi-a inaugurat ieri noul vestiar, unul care îndeplineşte toarte condiţiile necesare, existând şi toalete, duşuri, un pat pentru masaj. În spaţiul pus la dispoziţie de DSJ Maramureş investiţia a fost realizată prin aportul sponsorilor.

La inaugurare au participat membrii ai conducerii clubului, sponsori, echipa şi antrenorii, iar părintele Albu a ţinut o slujbă, a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi a sfinţit încăperile din incintă.

"Acum avem terenul refăcut pe Lascăr Ghineţ, avem vestiare moderne, sperăm - cât de repede - să ne vedem împlinit şi visul de a avea tribune, asta dacă vom fi ajutaţi de cei în măsură să o facă - CL, CJ şi sponsorii" se arată pe site-ul oficial al clubului www.rugbybaiamare.ro.


Acelaşi site precizează că Radu Roşca s-a retras din Consiliul Director, care are însă un nou membru în persoana lui Vasile Morari, un vechi sponsor al echipei.

Comentarii: 0

Pentru a putea posta un comentariu trebuie sa fii logat. Logheaza-te sau inregistreaza-te daca nu ai deja un cont, pentru a putea adauga comentarii.
[ Click aici ]
Toate drepturile rezervate © 2009 www.sportlocal.ro