Astăzi, la Bacău a avut loc cea de-a doua întâlnire amicală dintre cele două formaţii cu pretenţii europene. Partida a început cu o mică întârziere faţă de ora anunţată şi anume 11:00 datorată antrenamentului echipei de volei fete Ştiinţa.
Cei 2 antrenori, Gabriel Armanu şi Leonard Bibirig, au stabilit această întâlnire pentru a vedea nivelul la care se află elevii lor la acest moment al pregătirii.
Antrenorul Ştiinţei a început în formula: Tevzadze (portar); Păunică (extremă stânga) Moskalenko ( inter stânga); Rotaru (coordinator de joc); Manea (inter dreapta); Bondar (extremă dreapta) şi Gurkovsky (pivot) în timp ce omologul său a optat pentru următoarea echipă: Pralea (portar); Ciubotariu (extremă stânga); Dediu (inter stânga); Bursuc (coordinator de joc); Adomnicăi (inter dreapta); Gavriloaia (extremă dreapta); Ilieş (pivot). Pe faza de apărare a sucevenilor, coordonatorul Bursuc îi lăsa locul lui Şoldănescu.
În apărare, băcăuanii au început într-un sistem 6-0, însâ după aproximativ 15 minute au trecut la sistemul "5+1", cu Ionuţ Rotaru avansat. De partea cealaltă, Leonard Bibirig a folosit un "5+1" mobil, cu fostul jucător al Stelei, Ilieş, foarte bun în poziţia de fluturaş.
Per ansamblu, Suceava, a impus ritmul partidei, arătând ca o echipă care se află la un nivel mai avansat al pregătirilor. De partea cealaltă, echipa gazdă suferă încă la relaţiile de joc, odată cu venirea noilor jucători.
Ştiinţa Bacău: Tevzadze, Tamaş – Bondar (10 goluri), Păunică, Iancu (5), Gurkovsky (5), Arapovic (5), Moskalenko (3), Manea (6), Dinescu (4) M. Bujor (3), Rotaru (2), Cadar (2), Dospinescu. Antrenor: Gabriel Armanu.
CSU Suceava: Pralea, Andrei, Drăghici – Gavriloaia (8), Şoldănescu (3) Ilieş (8), Acatrinei (5), Şerban (6), Ţuţu (6), Ciubotariu (4), Mitrea (4), Dediu (2), Bursuc (2), Chiruţ (2), Zvanciuc (2), Adomnicăi(2).Antrenor: Leonard Bibirig.
text şi foto: www.handbalvolei.ro




