Interviu în exclusivitate cu Otilia Bădescu, fostă jucătoare de tenis de masă

Otilia Bădescu, fostă sportivă de performanță, actualmente consilier în cadrul Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, a avut amabilitatea de a sta de vorbă în exclusivitate cu SportLocal.ro, despre tenisul de masă și problemele acestui sport.

Reporter: – Așadar, Otilia Bădescu în fața unei noi provocări. Aceea de a vorbi despre tenisul de masă actual, în condițiile unui trecut răsunător.
Otilia Bădescu: – Da, îmi place să vorbesc despre tenis de masă pentru că, din punctul meu de vedere, acest sport este indisolubil legat de viața și de cariera mea. Pentru mine, tenisul de masă este un fenomen extraordinar, fără de care multe din realizările mele nu ar fi existat.
R: – Cum era tenisul de masă înainte de 1989?
O.B.: – Amintirile mele sportive de atunci sunt foarte frumoase. Se putea face performanță. Aveam infrastructură, mese, palete, condiții. Exista calitate. Aceste lucruri sunt mult diminuate în zilele noastre, când tenisul de masă nu mai are, din nefericire, aceeași popularitate în țara noastră.
R: – Ați fost o jucătoare ofensivă sau defenisvă?
O.B.: – Am combinat întotdeauna stilurile, în funcție de stadiul în care se afla setul sau meciul, în funcție de adversar sau de starea mea fizică din acel moment. Chiar cred că, tehnic vorbind, abilitatea antrenorului trebuie să se muleze pe temperamentul sportivului. După cum se comportă sportivul, antrenorul trebuie să îi aplice diverse metode de antrenament sau să în creioneze diferite stiluri de joc. Temperamentul jucătorilor este foarte important și atunci când se aleg materialele de concurs. Așa a făcut primul meu antrenor, Vasile Dumitrescu de la MILMC București. Eram 12 fete, iar Vasile Dumitrescu ne-a urmărit mult timp pe fiecare în parte până la a ne imprima un stil aparte. Era o perioadă foarte frumoasă. Ne antrenam în timpul săptămânii câte 4 ore la masă, iar sâmbăta și duminica făceam minicantonamente în care stăteam 8 ore pe zi la masă. Aveam și pregătire atletică, mergeam la bazin, făceam curse contracronometru, antrenamente de îndemânare sau de îmbunătățire a vitezei de reacție. Se muncea serios nu glumă!
R: – Buzăul este actualmente capitala tenisului de masă românesc. Ce părere aveți?
O.B.: – Nu cred că e bine că se joacă doar la Buzău. Apreciez eforturile celor de acolo, dar cred că și alte orașe merită să vadă tenis de masă de calitate. Fiecare jucător vrea să joace în fața propriului public, în fața părinților și prietenilor. Nu toți au însă această șansă, pentru că… se joacă doar la Buzău. Legând discuția, acesta este și unul din regretele mele că nu am putut evolua în fața propriului public, la București. Promovarea trebuie deci făcută la nivelul întregii țări.
R: – Care ar fi cea mai frumoasă amintire din carieră?
O.B.: – Sunt multe. Greu de ales. Titlul european de la Malmoo, de la cadeti, din 1983, bronzul mondial din 1993, argintul mondial de la Paris, din 1988, bineînțeles aurul mondial din Italia 2003 sau titlul continental cu echipa obținut în 2005. Despre medalia de bronz din 1993 pot spune că este și la plusuri și la minusuri, pentru că apoi, după competiție, am făcut o radiografie a situației și mi-am dat seama că puteam mai mult. Așa că poate fi încadrată și la categoria regrete.
R: – Ce ne puteți spune despre tehnicienii români?
O.B.: – Din păcate suntem în scădere la acest capitol. În perioada 1980-2000 am avut tehnicieni de excepție. Nume ca Virgil Băplan, de la Craiova, sau Gheorghe Bozga, de la Bistrița, ambii decedați, au făcut performanță și au scos sportivi pe bandă rulantă. Apoi însă, antrenorii au început să scadă în valoare. Practic odată cu dispariția celor doi a murit generația de aur a antrenorilor români.
R: – Sunteți mulțumită cu ceea ce ați obținut în carieră?
O.B.: – Cred că puteam mai mult în carieră. Nu sunt campioană mondială, cum au fost Maria Alexandru, Geta Pitică sau Angelica Rozeanu. Consider că am avut un talent nativ neexploatat însă suficient. Adică simt câteodată că în mine nu s-a investit suficient. Nu mi s-a dat încredere, iar potențialul meu nu a dat speranțe. Dar asta a fost…
R: – Ce credeți despre semifinala fetelor cu Olanda, din Liga Europeană pe Națiuni?
O.B.: – Va fi un meci foarte greu. Batavele folosesc două jucătoare de origine chineză, care sunt extrem de rodate și au capacitatea de a schimba tactică de mai multe ori pe parcursul unui joc. Sunt jucătoare imprevizibile, iar fetele noastre vor trebui să uite de palmares pentru a putea spera la finală. Oricum e bine că ne-am atins obiectivul, acla de a ne califica la Campionatul European pe echipe.
R: – Mai jucați tenis de masă?
O.B.: – Oficial nu, pentru că am o rentă viageră din partea statului român. Mai merg la diverse acțiui, iar în cadrul turneelor asociației Amatour Galați particip cu regularitate.

R: – Vă mulțumim pentru timpul acordat și sperăm că veți putea să ajutați în continuare tenisul de masă românesc.
O.B.: – Și eu sper și de asemenea vă mulțumesc pentru posibilitatea oferită de a vorbi despre tenis de masă!
foto: campioniiromaniei.ro