Unirea Urziceni 0-0 Zenit Sankt Petersburg
Pușca și cureaua lată, transmisia directă va fi dată? Cam asta era întrebarea microbiștilor ce până cu vreo 10 minute înaintea începerii meciului din preliminariile Ligii Campionilor, Unirea - Zenit, credeau că vor trebui să-și pună dopuri în ureche numai…
Liga 1 din nou la start
Mâine începe o nouă luptă spre un nou titlu de campioană a României. Liga lu' Mitică își dă startul pentru a nu uita ceea ce reprezintă fotbalul. Nu cel spectaculos, ci fotbalul în general. Adică o luptă surdă între…
Bucuria de a fi spaniol pentru o lună
Mi-am pus din capul locului o favorită ce o şi vedeam certă câştigătoare. Am zis clar că Spania e favorita mea. Ştiam că are o echipă senzaţională marcată de un trunchi de jucători ce aparţin Barcelonei, cu…
Steaua e în mare impas
Acum un an Dinamo era în mare impas. Se zicea mai tot timpul că cea mai mare şansă pentru a scăpa echipa de necazurile financiare era falimentul. Dinamo de la handbal, dar nici la fotbal nu o duce mai zdravăn…
Şi s-a ajuns şi în semifinale
Vrem nu vrem, primul Campionat Mondial din Africa se apropie de sfârşit. Un Mondial nu foarte reuşit privind aspectul spectaculos al fotbalului. Majoritatea meciurilor din grupe fiind mult sub aşteptări, tacticizarea excesivă şi lipsa de formă a marilor jucători a…
Şi s-a ajuns şi în semifinale
<!-- /* Font Definitions */ @font-face {font-family:"Cambria Math"; panose-1:0 0 0 0 0 0 0 0 0 0; mso-font-charset:1; mso-generic-font-family:roman; mso-font-format:other; mso-font-pitch:variable; mso-font-signature:0 0 0 0 0 0;} @font-face {font-family:Calibri; panose-1:2 15 5 2 2 2 4 3 2 4;…
Campionatul Mondial în retrospectivă
Mi-am făcut temele. Mi-am luat bere. Mi-am luat seminţe cât să am pentru cele două meciuri din startul Campionatului Mondial din Africa de Sud. M-am aşezat de-a lungul patului, cu capul lejer pe o pernă şi am sperat să înceapă…
#HaiLaFotbal - editia a VI-a
Nu ne-am săturat de sport. Bloggerii ieşeni vor din nou să-şi arate veleităţile de sportivi, deşi nu mai departe de sâmbătă şi duminică am dat totul din noi la #HaiLaFotbal şi, respectiv, #HaiLaPaintball. Aşa că, pentru a ne despărţi cu bine, doar vine…
Cine va fi campioană mondială?
A venit timpul, au trecut 4 ani şi din nou ochii microbiştilor vor savura meciuri de Campionat Mondial. Bineînţeles că şi eu aştept ca să aud primul fluier din Africa de Sud şi să văd spectacolul fotbalistic. Sper…
Nu, ea va exista tot timpul
Azi e o zi mare pentru mulţimea de suflete steliste din România şi din toate colţurile lumii. Azi se împlinesc 63 de ani de la apariţia pe scena fotbalului românesc a celei mai celebre echipe de club din România. …
#HaiLaFotbal - editia a V-a
Pentru că s-a dovedit că bloggerii ieşeni iubesc fotbalul, si sportul în general, Paul a hotărât să vină cu propunerea ca sâmbătă să aibe loc o nouă ediţie de #HaiLaFotbal. Aşadar, sâmbătă, 5 iunie 2010, începând cu orele 13, va…